“Astăzi nici nu mai este nevoie să ai o cretă ca să-ţi trasezi un cerc în jurul tău”, spune Matei Vişniec în „Omul-pubelă”. Este incitant, deopotrivă, să intri în „cercul” autorului, pentru că aşa cum el oferă o multitudine de semnificaţii oricărui element aparent banal, ne provoacă pe noi înşine la explorarea eului raportat la drama umană. Ce reuşeşte fiecare să descopere înăuntru sau dincolo de colivia trasată „chiar cu unghia”, sunt tocmai secvenţele existenţiale- antagonismul acţiunilor noastre, pe care autorul ne face să le simţim visceral, deşi scrie cu detaşare, ca artă a comunicării, evitând astfel ridicolul.
Acest mare dramaturg a reuşit să se impună acolo unde nimeni nu i-ar fi acordat nicio şansă – pe tărâmul marilor Samuel Becket şi Eugen Ionesco, acolo unde rămăseseră urmele teatrului absurd al lui Arthur Adamov. Acest „alergător” nu crede în „să nu minţi, să nu furi, să nu ucizi” şi exprimă cu ludism în textele sale postabstracte, realitatea crudă regăsită paradoxal, atât la Nietszche cât şi la Cioran.
„…reuşesc să evit, în ultimul moment, arborii şi pietrele…Din păcate, păsările de noapte se izbesc din ce în ce mai des de mine…Încerc să-mi număr rănile…nici nu mai ştiu câte păsări am ucis până acum…(…)Dacă m-ar vedea cineva, ar zice că sunt o rană care aleargă…”, iată că „alergătorul” simte!
Jocul obscur al lui Matei Vişniec nu se rezumă doar la acţiunea particulelor disipate şi ciocnite haotic ci şi la efectele mişcării lor. Nimicul se metamorfozează instantaneu în tot, nimicitul este deopotrivă nimicitor, iar cunoaşterea nu rămâne decât o farsă bine „regizată”, căzută în şi printre „cercurile” care întregesc lanţul condiţiei tragice a omului, în spatele căruia „se întinde o nesfârşită dâră de sânge”.
"(...)
-Ştiţi ce am observat? Că deşi vă folosiţi de jocuri obscure, fragmente voit abstracte, texte care par uneori de neînţeles, totuşi legate, duc la problematica existenţială-tragedia umană. Aţi fost inspirat cumva de Nietzsche şi Cioran, iar când spun Nietzsche mă refer la faptul că aţi agreat teoria cum că păcatul a îngrădit evoluţia, dezvoltarea individului?
-Bine… ştiţi, eu sunt un om optimist. Iar dacă tot vorbiţi de Nietzsche, una dintre frazele sale extraordinare, pe care mi le-am pus deasupra biroului este: „Trebuie să acţionăm ca şi cum progresul ar exista”. În ciuda tuturor teoriilor extrem de pesimiste care au fost emise, un om de artă , un om de cultură, cineva care scrie, care crede în puterea cuvântului, în mod natural trebuie să creadă şi în faptul că omul poate să-şi găsească o cale, că omul poate să-şi găsească o cale de ieşire personală, colectivă… nu scriu ca să îi deprim pe oameni, scriu pentru ca ei să gândească, să găsească soluţii personale sau colective." (interviu cu Matei Vişniec)
"PAPARAZZI sau Cronica unui răsărit avortat de soare", a avut premiera la Teatrul Municipal Târgovişte, duminică 13 martie 2011, cu participarea dramaturgului Matei Vişniec, invitat special, autorul piesei PAPARAZZI, publicată în 1997 în Franţa.
Regia spectacolului este semnată de către Eva Patko, scenografia - Karina Staikova şi costumele - Maria Nicola.
Din distribuţie fac parte actorii: Mircea Silaghi, Sebastian Bălăşoiu, Costin Cambir, Radu Câmpean, Delia Lazăr, Ştefan Ştefănescu, Marin Grigore, Cosmina Lirca, Ioana Farcaş, Corneliu Jipa, Ana Maria Oglindă, Cătălin Babliuc, Miruna Vâju, Maria Nicola şi Daniela Stîngă.
Teatrul targovistean propune pentru 20 mai 2012 ora 19, spectacolul despre care însuşi marele dramaturg îmi mărturisea printre altele, în interviul de mai sus, fără a divulga acţiunea: "...această piesă care este explodată ca şi soarele, pentru că este o poveste foarte simplă - explodează soarele şi eu analizez reacţiile individuale ale câtorva personaje, cât de mici putem fi cu noi înşine chiar şi în momente mari sau în momente de catastrofă cosmică. Acest lucru mă interesa: cât de meschin poate să rămână omul chiar şi în faţa miracolului sau chiar şi în faţa catastrofei ultime. Tot la lucrurile acelea mărunte se gândeşte majoritatea. Teza esenţială a piesei mele este extrem de simplă. În rest interpretările sunt deschise la infinit şi aparţin spectatorilor, criticilor, publicului…"
@ Cristi Iordache
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu