Estetica
(d)efectului puterii
În toate momentele dificile, de-a lungul timpului,
oamenii au dovedit că pot şi cunosc exerciţiul solidarităţii.
Puterea nu există ca o forţă negativă a sinelui, la
fel cum nu există “răul”. Dacă am fi fost judecaţi după faptele noastre şi “răul”
ar fi trebuit stârpit, atunci Creatorul ar fi pierdut lumea pentru totdeauna,
imediat după decadenţa cainiană.
Dizarmonia ca vibraţie cotidiană este activă tocmai
datorită unicităţii indivizilor. Ea atrage catastrofe şi calamităţi naturale,
nu pentru a distruge, ci pentru o forma o punte de legătură între energiile
împinse către poli opuşi. Cum “răul” se manifestă doar în plan fizic, acesta nu
este posesor de forţă, deci în mod logic nu poate intra în conflict polivalent cu
binele, care semnifică adevărul şi creaţia însăşi - el este omul ca fiinţă
complexă, psiho-somatic şi spiritual.
Maria Tacino spune în “Amprenta Divină” : “binele nu este cel care învinge răul, ci
Acela care îl vindecă, precum Adevărul luminează eroarea, nu o distruge. Nu
există o luptă între bine şi rău, ci doar una internă a răului”.
Prin simplificare, puterea nu trebuie să vină dintr-o eroare
şi să te consume ca pe un leş!
Puterea este mâna divină de mână cu tine!
De aceea în vremurile de cumpănă ale istoriei, s-a creat
legătura dintre vibraţiile rătăcite, prin rezonanţa la unison a binelui, căci
acesta din urmă şi totodată cel dintâi, deţine puterea vindecării.
Puterea este sinonimă cu graţia şi sensibilitatea, cu
altruismul şi iubirea!
Puterea înseamnă libertate, continuitate şi armonie,
toate acestea fiind însuşiri ale binelui într-un flux perpetuu care încarcă
omul cu putere. Cine nu dă, nu primeşte!
Efectul alteritar, bine-rău, este un non-sens.
Până când indivizii devin conştienţi de acest adevăr
creaţionist, au parte de “cutremure” sociale, inter-relaţionare şi deopotrivă,
atenţionări divine, pentru ca în cele din urmă solidarizarea să-i întoarcă la “Întregul
Universal”.
Estetica puterii constă în adevăr, lumină şi dragoste.
Fără ele puterea este un stârv sau un nimic.
Despre estetica nimicului se poate vorbi la nesfârşit,
însă deja ne vom afla într-o altă dimensiune spirituală.
Nu există decât o lege căreia să ne supunem, nu există
putere în luptă cu puterea, nu există rău!
Maria Tacino încheie “Legea Iubirii” cu un citat din
Evanghelia după Matei, cap.22:
“36.
Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?”
37. Iisus i-a răspuns: “Să iubeşti pe Domnul
Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.”
38. “Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare
poruncă.
39. Iar a doua, asemenea ei, este: “Să
iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”
40. În aceste două porunci se cuprinde toată
Legea şi toţi Prorocii.”
@Cristi Iordache
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu