miercuri, 8 mai 2013
BUZUNARUL TIMPULUI DE LA PIEPT
Vali Nitu: "Rescriu ce mi-a fost scris"
Una dintre ultimele aparitii editoriale sub semnatura aceluiasi autor
Ieri a iesit de sub tipar o noua publicatie semnata de Dr. Vali Nitu.
Astept lansarea ei pe piata, nerabdator ca de fiecare data sa vad pana unde ajunge cu trairea poetul si publicistul Vali Nitu, fondatorul si multi ani directorul revistei IMPACT. Spun pana unde ajunge, intrucat intre pamant si cer, domnia sa nu-si va gasi marginea pe care sa poata respira a hodina, asa dupa cum stiu din poemele pe care le-am citit de-a lungul anilor.
Acesta nu este un manifest pro-autor, nu este nici un text publicitar ci pur si simplu un act voluntar, al meu, cel care-i cunoaste toate intre-copertile si actiunile de multe ori chiar, de dincolo de carte.
In toti anii de dupa 2005-2006 am avut satisfactia unei relatii artistice profunde, una profesionala pictata in alb si negru (uneori gri), dar indiferent de culoare, nu lipsea raza aia de lumina care sa bata direct pe ele; un fel de joaca a maturitatii fara de care nu vietuiesti si nu te simti in traire. Au fost in perioada aceasta "secunde" cu grimase de manie si/sau de bucurie, in care desigur nu incapeau "celestele" clipe traite in adancul "buzunarului de la piept". Cine spune ca poti fi sfant pe pamant, se inseala sau pur si smplu, minte. Aici suntem oameni cu totii si traim adesea furati de haosul conditiei umane.
L-am descoperit pe Dr. Vali Nitu in ipostazele profesionistului, omului care supravietuieste si se apara agresiv, insa peste toate acestea, dintotdeauna a fost dominat de lupta pentru a (se) darui, caci dragii mei, daca nu iubesti nu scrii nimic, iar poezia domniei sale si mai nou, proza, sunt oglinda in care se vede pe dinauntru, este "Ciclul eu-lui", ca sa parafrazez titlul unuia dintre volumele de versuri, iar asta inseamna Totul. Un "impact" al dorintei, al binelui, al sperantei, stari intru iubire adunate pana la prea-plinul din care revarsa catre lume si, credeti-ma, un impact care dealtminteri nu va fi nici pe departe "ultimul". Abia de-acum ne vom obisnui sa cautam in librarii cartile ce poarta reflexia inlauntrului cald, vizionar si vindecator, deopotriva.
O alta carte intr-o colectie a editurii Singur, semnata, Vali Nitu
V-am oferit un cuvant de apropiere nu pentru ca trebuie, ci pentru ca va este necesar. Multi dintre dumneavoastra cunosc faptul ca nu scriu daca nu vreau si, insusi autorul, domnul Vali Nitu, superior fiindu-mi, profesional, in cadrul redactiei Revistei IMPACT si in varia proiecte culturale, a simtit la randu-i opozitia mea, insa la fel de bine stie ca pot ramane loial fara sa fiu slugarnic ori supus, acolo unde crezul meu este incompatibil cu diverse actiuni. Demnitatea este una dintre cheile corectitudinii fata de noi si de ce cei din preajma noastra, este dovada respectului fata de semeni.
Ce ar fi fost incorect si involutiv artistic si spiritual, ar fi fost tocmai tacerea prin falsa omisiune, in fata unor trairi sublime asternute de-a lungul timpului de catre domnul Nitu. M-as fi mintit pe mine si v-as fi lipsit pe dumneavoastra, dragi cititori, de cuvinte care panseaza rani, v-as fi lipsit de vindecare.
Asadar, "Buzunarul timpului de la piept"-ul nostru ni se daruie intr-o maniera inconfundabila si tin sa precizez ca indiferent cat bagaj cultural-artistic a strans autorul, sentimentele si starile nu i-au fost influentate de niciun precursor, confrate de condei.
Seamana, as putea spune; scrierea pe care o citesc de ani buni la autor, poezie sau proza, seamana numai si numai cu inlauntrul sau, iar pe hartia zetata, amprenta este una singura: Vali Nitu!
BUZUNARUL TIMPULUI DE LA PIEPT , un titlu eliptic si conotativ care m-a inrobit iremediabil intru citire.
@ Cristi Iordache
Buzunarul timpului de la piept, proza scurta, Dr. VALI NITU
Editura SINGUR, 2013, Director STEFAN DORU DANCUS
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu