Este vorba despre volumul de proza scurta, BUZUNARUL TIMPULUI DE LA PIEPT, autor, Vali Nitu.
Omul de cultura Doru Dancus, ma salveaza literar-artistic, scutindu-ma de orice insemnare pe marginea volumului amintit, prefatand el insusi aceasta carte.
Prefață
Pentru a putea intra în scrierile lui Vali Nițu trebuie prima dată să te pregătești de
o aventură al cărei capăt nu-l poți nicicum identifica. A selecta bucăți din
opera acestui autor și a vorbi despre ele este echivalent ori cu a trunchia
efervescența sa creativă, ori cu a nu-l înțelege pe deplin în încercarea sa de
a da o altfel de valoare lumii.
Acest nou volum pe care ni-l propune este o cădere în propria memorie din care
iese fulgurant și visător același Vali
Nițu, neschimbat și la fel de trecător ca noi toți. Avem în față o carte
care nu face altceva decât să ne-aducă aminte și nouă, tributarii orelor
exacte, că suntem niște mesaje telefonice ale universului, dar care se pot
aplica pe niște coordonate atât de divine în umanitatea lor primară încât ar
trebui să ne dea lacrimile. Am putea desface această carte și am putea-o
răstigni pe criterii critice îndeobște inviolabile; nu putem însă pune în
ordine emoțiile, sentimentele și viața unui artist cu traiectoriile imprecise
ale unor critici literare de circumstanță. Senzația că aparținem acestei cărți
vine abia după citirea a douăzeci de pagini în care este foarte posibil ca
potențialul cititor să se identifice cu autorul.
Vali Nițu nu urmărește să aducă în atenția
publică experiențele sale de viață ci dorește să ne refacă amintirile personale
după un ”astăzi” care s-ar putea să nu mai fie mâine niciodată. Avem la
îndemână toate comoditățile oferite de știința contemporană, avem internet,
avem avioane și mașini; toate aceste noi cuceriri tehnice nu fac altceva din
noi decât sclavii unui apartament luxos, a unor vieți de lux. Vali Nițu nu se teme să scoată în fața lumii
viața pură care este mult – cu mult mai impetuoasă decât cea de azi. Ne face să
ne punem veșnica-ntrebare: „Cine suntem? De unde venim?”
De unde să venim decât din această iubire universală, „celestă” cum spune el în
altă carte? Poate că unele sunete ale minților noastre rezonează cu lungimea de
undă a acestui autor ce nu cunoaște limitele prieteniei și iubirii și care
scrie pentru că nu poate exista altfel. ”Rescriu ce mi-a fost scris” – cum el
însuși mărturisește.
Frecventăm la grămadă, în turmă, o lume într-un colaps moral inevitabil. Vali Nițu este un om care, fără inhibiții, vine
și ne spune ceea ce a fost el de fapt pe această planetă. N-ar trebui să-l
privim cu suspiciune ci cu o largă deschidere a ochilor, o privire ce ne-ar
putea salva de trapele închise ale cunoașterii de sine; adică sfada noastră cu
fantomele nocturne, cu insomniile și cu visele noastre, s-ar putea transforma
într-un fel de elegantă înțelegere a imensităților din mințile noastre.
N-am putea să ne-ntoarcem la cele mai adânci unghere ale sufletelor noastre
fără a rămâne verticali în fața a ceea ce-am trăit, înainte de lecția pe care
acest autor o dă lumii. Trebuie să rămânem verticali în fața a tot ceea ce are
lumea de oferit, de la religie până la știință. Dacă într-adevăr vom reuși în
acest demers care, deși pare pueril, este unul emblematic pentru omenire ca
specie, vom fi câștigați și datorită scriitorilor ca Vali Nițu, care pune măreția
trăirilor omenești mai presus de trufia orgoliului. Să ne bucurăm, așadar, de
acest nou pas editorial al autorului și să rupem măcar o oră din alergătura
cotidiană pentru a citi noua sa carte. Vom fi mai bogați cu o oră!
Ștefan Doru Dăncuș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu