Chintă la damă, sau cum să intri în teatru cu “ Zaruri şi Cărţi”
Afirmam atunci când a preluat
conducerea Teatrului Municipal Târgovişte, că doamna Bertha Colea este “un
om energic, devotat, responsabil şi, toate acestea la superlativ, mergând până
acolo unde se exclude pe sine însăşi din ecuaţie, punând pe primul plan
interesul celor pe care-i serveşte.”
Sintagma unui confrate de bârfă publicistică nu
coincidea întocmai cu opinia mea, distinsul reducând totul la un sec: “nu este
actriţă şi nu provine din mediul artistic; este doar o blondă frumoasă care
poate pune oricând în umbră o actriţă şi-atât. Nu se găsea, domnilor, un
regizor?”
Păreri şi păreri. O gură a lumii, slobodă şi
îndreptăţită să emită certitudini cu privire la tot ce este particulă în
univers, la o diversitate de aspecte existenţiale, începând cu Grădinile
suspendate ale Semiramidei şi (ne)sfârşind cu evoluţionismul avansat de Stephen
Hawking.
Avizată şi deopotrivă fără pretenţii de adevăr absolut
mi s-a părut tableta Petruţei Şerban, Preşedinta A.S.C Targoviste-Renaşterea
Cetăţii:
[Mărţişoare, flori, soare, primăvară la debut calendaristic, primăvară
printre trecători. La ora 18.45 deja facem inventarul la urări, îmbrăţişări,
bucheţele, floricele, dar eu îmi aştept mărţişorul de la Teatrul Municipal.
Beneficiind de o mediatizare aproape fără precedent în Tîrgovişte, spectacolul
,,ZARURI ŞI CĂRŢI’’ cu Florin Piersic Jr. şi Petre Fumuru, s-a conturat din
primul moment ca eveniment al zilei. Lucru de care mă şi conving imediat, încă
de la intrarea în holul Teatrului. Mi se pare cumva fastuoasă primirea cu un
trandafir şi o felicitare-mărţişor, şi nu pot decît să mă bucur şi să arăt asta
şi celor care ne întîmpină. (…)credeţi-mă că nici un superlativ absolut nu mi
s-a părut suficient de expresiv, suficient de nimerit pentru a exprima
atmosfera aceea plină de căldură şi de firesc de după spectacol. De parcă piesa
continua să se joace chiar şi în drum spre garderobă, spectatorii dădeau
senzaţia că nu mai vor să plece.
În cele din urmă murmurul se
domoleşte, şi cei cîţiva care am mai rămas ne bucurăm de apariţia celor doi
protagonişti. Şi Florin şi Petre apar în ţinuta lor ,,casual’’, relaxaţi, gata
să răspundă întrebărilor, gata să lase blitz-urile să-i imortalizeze alături de
noi. Discuţii între actori, aprecieri, discuţii între actori şi admiratori,
schimburi de numere de telefon, îmbrăţişări.
Ne despărţim cu greu, dar plec cu bucurie. O bucurie la puterea nu ştiu
cît, pentru că am văzut un spectacol bun cu actori într-o dispoziţie artistică
de excepţie. Pentru că dincolo de scenă a fost ca şi cînd aş fi revăzut
prieteni vechi…]
Ce poate fi mai clar decât o sală
în care nu poţi mişca mâinile doar dacă vrei să atingi domnişoara de lângă.
Sau invers.
De câte dovezi ai nevoie pentru
a-ţi da seama că Teatrul Municipal şi-a găsit viteza repede-nainte. Toate
acestea, în antiteză cu tema pe care au interpretat-o magistral Piersic jr. şi
Fumuru pe scândura verde a sălii Tony Bulandra. Parcă nici nu a fost
întâmplătoare această punere în scenă şi dăruirea ei târgoviştenilor avizi de
teatru şi viaţă. Mai ales de viaţă! În timp ce mulţi se (auto)agresează şi
persecută, apoi fac schimb de roluri devenind victime scăldate în propria
nefericire şi a fatalismului aproape vital şi aşteptând o acceptare, o mână
întinsă, acestea din urmă vor veni într-un final (de preferat cât mai repede
pentru a fi aici) numai din noi înşine.
Bertha Colea nu mai aşteaptă de
mult şi nici nu caută acceptare. Domnia sa îşi rezolvă exerciţiul nu cu speţe,
ci cu propria implicare cât se poate de naturală. Dacă îi iese şi la final are
o „mână” câştigătoare, nu a mizat pe hazard; a ştiut limpede ce cărţi să
păstreze, a citit bine ochii adversarilor şi eventual a mai cerut o carte-două.
Un „nene” traumatizat pe
pământuri străine îmi replica la articolul „ACŢIUNE”, apărut într-o revistă a
diasporei, cum că „doamna” nu „cultureşte”. Nu mă pot abţine să nu îi răspund
şi am făcut acelaşi lucru şi acolo: „Directorul Teatrului „cultureşte” mai mult
decât matale, bre, pentru că ştie ce seamănă. Priveşte acum, când a venit „culesul!!!”
O alegere inspirată a primarului Gabriel Boriga, cel care a dovedit prin asta
că îşi cunoaşte colaboratorii şi ştie bine unde şi pe cine se poate baza.
„Vă voi dezvălui (fiindcă tot
vorbeam despre “cuvinte”) un secret: cuvântul care o caracterizează pe Bertha
Emanuela Colea este “ACŢIUNE!”.”…aceasta era tocmai fraza în care se
încheia scurta şi mai vechea mea pseudo-dizertaţie pe marginea interimatului ales
de Gabriel Boriga pentru Teatrul Municipal Târgovişte. Dacă cei care au spus că
elogiez ceva sau pe cineva le mărturisesc cu bucurie că a meritat. Eu sunt
primul mulţumit pentru „palmele” pe care mi le-am luat!
O imagine pe care nu o pot uita
este aceea în care, ca o gazdă bună, a stat în picioare la uşă, trăgând cu
coada ochilor ca nu cumva oaspeţilor ei să le lipsească ceva. Aşa a ştiut „directoarea
noastră” să-şi joace rolul cu acest pachet nou de cărţi.
Cărţile din camera lui Sel,
împărţite de Ritchie!
Un joc în trei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu